Tradiții și obiceiuri

Trusoul de botez

Apariția unui copil în familie este cel mai important eveniment, acesta fiind urmat de altele, pe care familia le va organiza într-un mod la fel de special. Încreștinarea unui copil este emoționantă, o amintire frumoasă pentru nași, familie, dar și o mare responsabilitate. Pentru aceste momente, magazinul online de hăinuțe pentru copii www.lilme.ro s-a gândit la toate detaliile, astfel încât stresul organizării evenimentului să dispară.

În afară de vestimentație noi îți punem la dispoziție și trusouri, iar tu ai de ales între o multitudine de modele, diverse componente și materiale sau putem realiza un model unic, exact așa cum îți dorești, în concordanță cu tema evenimentului, culoarea ținutei sau preferințele tale. Cu siguranță vrei ca, în afară de respectarea tradițiilor, totul să fie organizat în detaliu și cu bun gust. Lilme are grijă de aceste aspecte pentru ca familia ta să se poată concentra doar pe momentele frumoase.

Ce conține trusoul de botez?

Dacă atunci când vine vorba de hăinuțele pentru ceremonie, acestea sunt deosebite și confecționate din cele mai prețioase materiale, nici trusoul pentru botez  nu trebuie să fie mai prejos. Acesta este compus din două seturi, unul pentru preot și unul pentru copil.

Setul pentru preot conține:

  • prosop
  • săpun
  • sticluța pentru mir

Setul pentru copil conține:

  • pled bumbac cu glugă
  • prosop cu glugă
  • panză pentru mir
  • fașă

Pe masa pe care slujește preotul se folosește sticluța cu mir, care urmează a fi turnat în apa din cristelniță, la sfințirea ei. Tot cu acest ulei va fi uns și bebelușul, de aceea este ideal ca toate elementele ce stau la baza trusoului să fie elegante și potrivite pentru un astfel de eveniment. Pentru aceasta, Lilme oferă posibilitatea de personalizare a trusoului (brodarea) cu numele copilului și data evenimentului sau a altui text cu semnificație pentru familie.

Noi, cei din echipa Lilme, suntem cea mai potrivită alegere! Vă oferim o gamă largă de trusouri, toate făcute hand made și personalizate după cerințele fiecărui client. Poate cu cele mai variate modele de pe piață, Lilme va oferă de la modele simple și rafinate, până la cele viu colorate, cu teme inspirate din desenele animate sau modele glam pentru petreceri cu fast!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *